Vecina mea a împlinit astăzi 90 de ani și am decis să merg să o felicit. Dar când am intrat în casa ei, nu mi-am putut stăpâni lacrimile… Vecina mea a împlinit recent 90 de ani. Nu că aș fi fost prea apropiat de ea, dar nu putem fi numiți străini.
Așa s-a întâmplat la începutul lunii, când am aflat că Maria Petrovna își sărbătorește aniversarea la sfârșitul săptămânii viitoare. Bineînțeles, nu primisem nicio invitație la sărbătoare, pentru că oamenii de acea vârstă de obicei nu organizează sărbători, dar am știut încă de atunci că voi veni cu un tort și o voi felicita pe bunica mea.
Am decis să nu ajung prea devreme, pentru ca bunica mea să poată sărbători împreună cu copiii ei, deoarece, după cum mi-a spus bunica mea, se văd foarte rar. Așa că, atunci când am ajuns la bunica mea, am fost surprinsă. Casa era curată, mirosea a mâncare proaspătă, iar bunica mea stătea liniștită pe un fotoliu și se uita la televizor.
– M-am gândit, nevenindu-mi să cred, pentru că aș fi observat mașinile. Când bunica m-a observat, a început să zâmbească, era evident cât de fericită era că cineva venise să o salute, și am putut vedea lacrimi ușoare în ochii ei; eram sigură că eram prima persoană care o vizita astăzi.
Mi-a părut atât de rău pentru bătrână încât am decis să mai rămân puțin, iar de la masa din casa ei se vedea că aștepta mult mai mulți oaspeți. Am stat acolo, bunica m-a tratat cu o masă, iar mai târziu am aflat că niciunul dintre copiii sau nepoții ei nu o sunase măcar să o felicite. Nici măcar nu știam ce să spun, îmi părea atât de rău pentru ea, și era evident că abia își putea stăpâni lacrimile.
Am încercat din răsputeri să o calmez pe bătrână, dar era evident că sufletul ei era îndurerat. În acea noapte nu am putut dormi mult timp. Nu înțelegeam de ce puteam fi atât de ocupată într-o zi liberă încât nici măcar nu am putut să le felicit pe mama și pe bunica mea cu ocazia aniversării lor.Nu uitați de părinții voștri, sunați-i des, veniți să-i vizitați, vă așteaptă mereu!
