Tata are un frate și două surori. Tata este cel mai mic dintre ei. Nu am simțit niciodată dragoste din partea unchiului și mătușii mele. M-au tratat întotdeauna cu răceală și indiferență, la fel ca întreaga noastră familie.
Când mama tatălui meu a murit, totul s-a schimbat. Pentru că i-a lăsat tatălui meu o casă mare, celorlalți copii ai ei nu le-a plăcut. Deși, eu cred că a fost corect. Mătușile mele s-au căsătorit bine, iar unchiul meu a avut două apartamente.
Toți trăiau bine, spre deosebire de noi. Eu locuiam cu părinții mei într-un apartament cu o cameră care nu avea nici măcar o reparație corespunzătoare. Tatăl meu lucra ca paznic la o fabrică, iar mama era o profesoară obișnuită.
Cel mai probabil, bunica mea dorea ca tatăl meu să își îmbunătățească situația locativă. Unchiul și mătușile mele au început să facă presiuni pentru milă, spunând că mama mea îi privase. Ei știau foarte bine că tatăl meu era un om de suflet. Așa că au profitat imediat de acest lucru. De asemenea, veneau să ne viziteze aproape în fiecare zi, aducându-ne diverse dulciuri. Iar dacă nu veneau, ne sunau.
Când tatăl meu a dat naștere casei, a împărțit banii între fratele și surorile mele. Odată ce și-au primit banii, nimeni nu i-a mai văzut. Tata era supărat, puteam să văd asta. Banii care ne-au rămas au fost cheltuiți pentru înlocuirea ferestrelor.
Dar am fi putut să ne cumpărăm un nou apartament mare dacă rudele noastre nu ar fi decis că au nevoie și ele de el. Erau oameni lacomi și răi. Odată, eu și mama am mers în satul unde locuiește unchiul meu. Nu aveam de gând să-l vedem, dar l-am văzut din întâmplare. A început să ne invite în vizită. Și când mama l-a întrebat de ce nu mai vine să ne viziteze, unchiul meu a început să inventeze scuze.
A spus că are mult de lucru și toate cele. Dar în realitate, el doar a obținut ceea ce a vrut și a plecat. Nu-mi place de ei. Nici măcar nu vreau să vorbesc cu ei, dar mi-e milă de tatăl meu, pentru că el nu-i place. Sper că într-o zi tata își va da seama cine este cine.
