Acea zi a început cu o bucurie deosebită pentru mine – tocmai îmi primisem pensia. Dimineața, am fugit la magazin să cumpăr alimentele necesare pentru săptămână. Când am ieșit din magazin, cerul a devenit brusc acoperit de nori gri și grei, iar în curând a început să plouă torențial.
Am încercat să accelerez ritmul, dar picioarele mele nu mai erau la fel de rapide ca înainte. Dintr-o dată, am simțit ceva mare apărând deasupra capului meu. M-am întors și am văzut un adolescent care stătea lângă mine, ținând umbrela deasupra mea. Mi-a zâmbit cu un zâmbet luminos și deschis.
– Nu aș vrea să te uzi”, a spus el politicos. “Oh, mulțumesc, draga mea. E foarte drăguț din partea ta”, am răspuns, simțind un zâmbet recunoscător pe fața mea.
Tipul mi-a luat sacii grei din mâini și s-a oferit să mă conducă acasă. Pe tot drumul spre casă, mi-a povestit despre școala lui și despre cât de mult îi plăcea să-i ajute pe cei nevoiași. M-am bucurat să aud fiecare cuvânt pe care l-a spus, admirând tinerii buni și plini de compasiune care cresc în cartierul nostru.
Când am ajuns acasă, l-am invitat la o ceașcă de ceai fierbinte pentru a-i mulțumi pentru bunătatea sa. A fost de acord. Am vorbit despre multe lucruri și am simțit că această vizită neașteptată îmi împrospătează sufletul. De îndată ce ploaia s-a oprit, el s-a ridicat să plece: “Mulțumesc pentru ceai și pentru conversația plăcută”, a spus el în timp ce se îmbrăca. “Nu, mulțumesc”, i-am răspuns.
Mi-a făcut cu mâna și a plecat, lăsând în urma lui o dâră de lumină și căldură. Îmi voi aminti mereu această zi ca pe o amintire a faptului că bunătatea încă trăiește în inimile tinerilor.
