Am fost crescută de bunica mea ca o orfană. Cu două zile înainte de balul școlar, am aflat că sunt însărcinată. Tatăl copilului, un coleg de clasă de-al meu, a aflat și a început să insiste pentru întreruperea sarcinii.
Dar eu nu i-am cedat: “Voi fi măritată chiar dacă mă părăsești”, i-am spus. Și a făcut-o, a plecat. Prietenii mei de școală s-au împrăștiat și ei. Doar bunica mea a rămas alături de mine. Nouă luni mai târziu, am născut două fete gemene. Timp de doi ani, până când fetele au fost puțin mai mari, am lucrat cu jumătate de normă curățând podele într-un birou vecin. Apoi am intrat la institut, continuând să lucrez ca femeie de serviciu.
Aici l-am cunoscut pe Anton, un tânăr voinic, chipeș și vesel. Fusese demobilizat în urmă cu un an. Reușise să lucreze puțin înainte de a intra în institut. El și cu mine eram mai în vârstă decât colegii noștri de clasă și vedeam viața într-o altă lumină, spre deosebire de colegii noștri studenți.
Așa că ne-am împrietenit repede, iar apoi am început o poveste de dragoste. Anton chiar m-a ajutat să spăl podelele la serviciu. Și a devenit foarte bun prieten cu fetele mele. Încă nu devenisem o familie, iar fetele mele îi spuneau deja tată și erau fericite să se urce pe umerii lui.Ми з Антоном зареєстрували шлюб після закінчення інституту. Чоловік удочерив дівчаток
. Антон швидко піднімався службовими сходами, а я спочатку займалася будинком і дітьми, а потім почала власну справу. Ми дуже хотіли спільних дітей, але у нас із цим нічого не вийшло. Наші дівчатка вже самі давно мами, наро дили нам онуків, по двоє кожна. Незабаром наро диться п’ятий.
Я люблю свого чоловіка, і дякую долі, що колись звела мене з ним… Правильно говориться – якщо до ля зачиняє одні двері, то відразу відкриває інші. Важливо побачити можливість, що відкрилася, і не відмовлятися від подарунка до лі.
