Virginia și Janis și-au oficializat relația pe internet.
Virginia și Janis s-au cunoscut în „Casa Iubirii”, însă pe vremea când ambii erau concurenți ai emisiunii matrimoniale lucrurile nu păreau să meargă către o relație între ei. După încheierea sezonului, cei doi s-au afișat destul de des împreună, dar spuneau că sunt doar prieteni.
Totuși, se pare că de la prietenie la iubire a fost doar un pas. Seara trecută, Virginia a publicat pe pagina sa de Instagram o fotografie în care ținea de mână un bărbat cu brațul tatuat, a cărei identitate nu a vrut să o dezvăluie.
Alături de fotografie, câștigătoarea sezonului 3 al „Casei Iubirii” a adăugat și piesa „Cel mai fericit de pe pământ”, cântată de Rareș Mariș.
Janis, iubitul secret al Virginiei
Deși Virginia a păstrat secretul cu privire la identitatea noului iubit, Janis nu a mai vrut să se ascundă și a scos totul la iveală. La rândul său, tânărul a postat pe Instagram un filmuleț realizat de fanii lui și ai Virginiei.
Clipul, plin de romantism, conține imagini cu Janis și Virginia, printre care se numără și fotografia publicată de Virginia pe rețeaua de socializare, în care se țin de mână.
