Claudia trăia singură de ani buni, într-o căsuță modestă de la marginea pădurii. Cu câinele ei loial, Bars, drept tovarăș, ducea o viață simplă și grea. Grădina, cotețul, fântâna — toate erau responsabilitatea ei. Uneori, singurătatea o apăsa ca un nod în piept, dar se obișnuise. Vânătoarea era parte din rutina ei, nu pentru sport, ci pentru supraviețuire.
Într-o seară de vară toridă, stând sub stejarul bătrân, Claudia își amintea de bunicul ei — un om retras, care o crescuse după moartea părinților. El se izolase de lume după ce soția i-a murit la naștere, din cauza indiferenței satului. Nici măcar Petru, un fost pretendent al Tamarei, nu a vrut să ajute în viscolul acela cumplit. Doar copilul a fost salvat — mama Claudiei.
Mai târziu, când Claudia s-a îndrăgostit de Serghei, bunicul s-a împotrivit: „Nu te mărita cu el. E nepotul lui Petru.” Fata s-a revoltat, dar destinul a decis altfel. Părinții ei au murit într-un incendiu, iar bunicul s-a stins curând după. Serghei a continuat să o viziteze, dar într-o zi Claudia, copleșită de durere și resentimente, l-a respins dur. El a plecat, iar ea a rămas — cu casa, cu câinele, cu amintirile.
Anii au trecut. Când l-a revăzut pe Serghei în sat, avea o proteză în locul unui picior și o soție însărcinată. Privirea lor s-a întâlnit doar o clipă. Claudia a fugit, iar de atunci a evitat satul. Dar destinul nu terminase cu ei.
Într-o dimineață, Bars a început să latre insistent. Claudia a ieșit și a descoperit doi nou-născuți lăsați în grădină, cu un bilet scris de Serghei: soția lui îi abandonase, el nu mai putea. Urmele de cârje duceau spre râu. Fără să ezite, Claudia a alergat acolo — și l-a găsit pe Serghei la marginea prăpastiei.
— Ce le vei spune copiilor tăi? — a întrebat ea.
Lacrimile lui curgeau necontrolat. Claudia s-a așezat lângă el și i-a spus doar: „Haide. Copiii sunt singuri.”
Acasă, Bars păzea pruncii. Claudia i-a spus: „Sunt ai noștri.” Iar câinele a înțeles. În acea seară, Claudia și Serghei au avut grijă de bebeluși. După o lună, el i-a luat mâna:
— Nu o fac din milă. Vreau să fac ce n-am avut curajul atunci. Dacă nu te sperie o viață cu un om ca mine…
— Sunt de acord, l-a întrerupt ea.
Au revenit în sat, împreună. Lumea bârfea, dar Bars, cu colții lui mari și poziția de paznic, ținea curioșii la distanță.
Fericirea iubește liniștea — iar Claudia și Serghei și-au găsit-o, în mijlocul pădurii, cu doi copii și un câine care păzea nu doar casa, ci o nouă viață.
