Svetlana ducea o viață obositoare: slujbă de birou pe care o ura, șefă autoritară și un salariu abia suficient. Singura consolare era soțul ei, Anatolie, sprijinul și încurajarea ei în toate. Trecuseră prin multe împreună — el fusese forțat să-și schimbe cariera după un accident grav și lupta cu depresia. Cu răbdare și dragoste, Svetlana l-a ajutat să își găsească un nou început, iar viața lor, deși modestă, era bazată pe afecțiune și respect.
Svetlana visa să creeze o linie de cosmetice naturale, dar lipsa banilor o ținea blocată într-o rutină apăsătoare. Apoi, într-o zi, a primit un apel de la sora ei, Masha: bunicul lor, mentorul și sprijinul din copilărie, murise, lăsându-le toată averea. Moștenirea — o casă, o mașină și alte bunuri — a fost vândută, iar banii au fost împărțiți. În timp ce Masha a ales să cheltuie totul pe călătorii și distracții, Svetlana și Anatolie au folosit partea lor pentru a cumpăra un apartament modest și pentru a lansa afacerea mult visată.
Timpul a trecut, iar munca lor susținută a dat roade. Afacerea Svetlanei s-a dezvoltat, Anatolie câștiga bine, și în sfârșit și-au permis un mic concediu. Plănuiseră spontan o vacanță la mare, dar în dimineața plecării au primit un telefon neașteptat: mama lor, Olga Sergeevna, și Masha ajunseseră în oraș și cereau să fie întâmpinate. Vizita-surpriză le-a dat planurile peste cap.
Ajunse în apartamentul lor, mama și sora au fost inițial entuziasmate, dar curând s-au transformat în acuzatoare. Olga i-a cerut Svetlanei și soțului ei să cumpere un apartament pentru Masha, spunând că e nedrept ca una dintre fiice să aibă totul, iar cealaltă nimic. Svetlana a refuzat politicos, amintind că fiecare a primit aceeași moștenire și a fost liberă să o folosească după propriile decizii.
Discuția s-a înrăutățit rapid. Anatolie, pierzându-și răbdarea, le-a explicat clar: apartamentul lor a fost obținut prin muncă, nu doar prin moștenire, iar responsabilitatea pentru alegerile făcute nu poate fi transferată. Olga a plecat furioasă, declarând că nu mai vrea să audă de fiica ei mai mare. Svetlana a rămas devastată, întrebându-se dacă greșise.
Împreună cu soțul ei, a încercat să reconcilieze relația cu familia. Le-a propus să o ajute pe Masha cu un loc de muncă sau sprijin financiar de bază. Dar mama și sora au refuzat: voiau totul, fără efort. Ultima tentativă s-a încheiat cu tăcerea completă din partea lor.
Svetlana a trăit mult timp cu sentimentul vinovăției, dar Anatolie a fost alături de ea, reamintindu-i că ceea ce au clădit a fost meritul lor. Bunicul le-a oferit un început, însă ceea ce au realizat mai departe a fost rezultatul muncii, perseverenței și sacrificiilor. Masha avusese aceleași șanse — doar făcuse alegeri diferite.
Într-o seară liniștită, Svetlana, cu capul pe umărul soțului, l-a întrebat în șoaptă:
— Deci… mergem totuși la mare?
Anatolie a zâmbit:
