Grigorie s-a trezit în toiul nopții din cauza unui miros puternic de fum. Luminile roșiatice dansau pe pereții casei, semn clar că focul mistuia gospodăria. S-a repezit la fereastră și a văzut flăcările devorând hambarul și grajdul — zece ani de muncă dispăreau sub ochii lui. Un incendiu provocat, și-a dat seama imediat, cu inima bubuindu-i în gât. În ciuda șocului, a acționat instinctiv: a luat toporul, a spart ușa grajdului și a salvat vacile îngrozite.
Când și-a tras sufletul, a zărit două siluete: o femeie și un băiat, stingeau focul cu apă și nisip. Împreună au reușit să oprească flăcările. Femeia s-a prezentat: Anna, iar băiatul — fiul ei, Dmitri. Fugeau de un trecut violent, fără acte și fără un loc sigur. Grigorie, epuizat și lipsit de speranță, le-a propus ceva nebunesc: să aibă grijă de fermă cât timp el merge în oraș, să încerce să vândă totul.
Anna și Dmitri au rămas. Au început imediat să muncească, cu disperarea celor fără altă opțiune. Curând, gospodăria a început să prindă viață: vacile erau hrănite, curtea curățată, laptele transformat în produse. Anna a găsit certificatele veterinare și a început să sune la cafenele pentru a vinde brânză și smântână. După mai multe refuzuri, o femeie influentă, Elizaveta Petrovna, a venit, a gustat și a fost cucerită. A devenit primul client stabil.
Între timp, Dmitri a aflat de la o fată din sat că oamenii nu-l urau pe Grigorie, ci doar se simțeau respinși. Grigorie fusese închis în sine după o serie de nenorociri, dar satul nu fusese niciodată dușmanul lui. Într-o seară, localnicii au venit în număr mare. Nu ca să se răzbune, ci ca să-și ceară iertare și să se alăture. Era clar: un fermier lacom din satul vecin fusese cel care semănase neîncrederea. Era timpul pentru o plângere colectivă.
Când Grigorie s-a întors, se aștepta să găsească ruine. Dar în locul haosului, a găsit o gospodărie vie și organizată. Anna era acum stăpână, conducea cu pricepere și calm. El a simțit că nu doar ferma fusese salvată, ci și el. A rugat-o să-l însoțească în oraș, să-și refacă actele și, timid, i-a cerut să-l ia de soț. Anna a zâmbit, emoționată, și a acceptat.
Dar liniștea nu a durat. Fostul ei soț, Victor, a venit furios și băut. A amenințat-o, dar Grigorie s-a interpus, l-a pus la pământ și l-a izgonit, sprijinit de Dmitri. Era clar că nu mai aveau de ce să se teamă.
Nunta a fost inevitabilă — în sat nu există secrete. Oamenii au venit cu tot ce-au avut: pâine, gemuri, cvas, cântece și zâmbete. Mesele erau pline, copiii râdeau, iar în mijlocul tuturor — Grigorie și Anna, ținându-se de mână.
El se uita la fiul ei, acum și fiul lui, la oameni, la casă, și știa că nu doar s-au găsit, ci s-au salvat unul pe altul. Iar viitorul lor abia începea — mare, senin, împreună.
